Capitolul 04

                          Nu fi proasta!

             Tric chicoti frustrat, uitandu-se la masinaria zgomotoasa. Am incercat sa spun cate ceva, dar cand am deschis gura, am realizat ca nu stiam ce sa zic. Tocmai stateam langa acel “el” care inca imi provoca furnicaturi in palma si fluturasi in stomac cand il vedeam. Tocmai ma holbam la acel “el” care imi spusese s-o las mai moale cu petrecerile si singurul baiat care imi daduse papucii. Singurul lucru pe care il mai aveam in comun era Sabrina. Si genul de muzica ascultat, filmele preferate si parerile despre actori si actrite. Dar asta nu e important.

             -Unde… unde e Sab? Reusesc sa scot pe gura, cu o voce strangulata. Mi-am curatat gatul, incercand sa imi recapat glasul. El lasa capul in jos, chipul transformandu-se intr-o privire trista, indurerata. Imi explica ceva de un salon. Deci, mai exact ce cautam eu intr-un spital, am presupus ca voi afla abea la sfarsit.

             Am incercat sa ma ridic. Cand am ajuns in pozitia dorita, n-am rezistat mai mult de doua secunde. In acelasi timp, Tric imi prinse usor umeri si ma impinse inapoi, corpul imi zvacni intr-o durere surda, iar unghiul format de piciorul ridicat si corpul meu nu-mi permitea sa stau cum vroiam. Am scrancit din dinti cand m-am simtit scufundata in perna mult prea moale.

             -Daca si Sab e intr-un salon, de ce nu esti langa ea, in loc sa pierzi timpul aici? Intreb, uitandu-ma la tavanul alb, incercand sa ii evit privirea. Ofta, luandu-si mainile de pe umerii mei si  tintuindu-mi palma pe saltea.

             -Nu m-au lasat sa intr-un la ea. De fapt, ea nu a vrut sa o vad. Totusi, mama si tata sunt acolo, au ajuns cu cateva ore in urma. Mi-au dat asta de le Sabrina pentru tine. Intinse un plic, pe care l-am insfac cu mana in care era bagata perfuzia. Nu aveam de gand sa-I dau drumul lui Tric atat de usor. Desfac greu plicul, iar el incerca sa isi stapaneasca un zambet. M-am prefacut ca n-am observat.

             Scrisul de pe foaia impaturita stangaci era dezordonat si tremurat, literele avand pozitii, marimi si inclinari diferite. Plansese cand scrisese. Mi-am dat seama de asta, pentru ca Sabrina scria frumos.

                                                                                                    “Amanda…

                                    Draga mea Amanda…

                 Daca-mi spune vre-un inger c-ai plans, iti jur ca te voi bantui!

                 Avand in vedere ca citesti asta, e clar ca esti treaza, asa ca sa nu dea pacatu’ sa vi in salonul meu! Scriu aici exact ceea ce s-a intamplat – sau, ma rog, ceea ce stiu eu ca s-a intamplat. Stiu ca vei reusi sa il faci sa plateasca.

                 In acea seara, in club, cand vomitai, eu eram cu Ron, tipul cu care ma “imprietenisem”. Sean a venit la el si l-a luat intr-o discutie “confidetiala”. Cum sunt curioasa, i-am urmarit pana afara, unde am vazut ceea ce faceau.

                 Stricau franele si scoteau AirBag-ul din stanga (de la sofesr) masinii cu care mersesem. Apoi i-am auzit vorbind. Spuneau ca au de gand sa ma imbete, ca tu sa conduci. Platisera un timp, sofer de camion, sa intre frontal in noi la penultima intersectie spre casa. Sean te vrea MOARTA!

                 Atunci am baut atat de mult pentru curaj.

                 Iti dau un sfat, pe care sper sa-l respecti: Ai grija la Sean. E mult mai periculos decat credeam noi.

                 Doar sa nu uiti niciodata sa nu plangi, pentru ca esti mai frumoasa cand zambesti. Te rog din suflet sa nu vi la mine in salon. Vreau ca amintirile cu mine sa fie cele de pana acum, nu ca o pata mare si neagra. Orice ar zice lumea, nu esti tu vinovata!

                 Scrisoarea o mai poate citi doar fratele meu. Stiu ca te va ajuta, indiferent de ceea ce ai de gand sa faci, atata vreme cat nu te pui in pericol!
                Cu cea mai multa dragoste de care sunt in stare acum,       
                                                Prietena ta cea mai buna, 
                                                           Sabrina sau Sab,
                                                               cum vrei tu!

PS: In ultimul sertar din biroul meu vei gasi un album foto. Acolo sunt poze cu cea mai frumoasa parte din viata mea. Doar tu si Tric aveti voie sa le vedeti! Va iubesc pe amandoi atat de mult…”

             Mi-am dat capul pe spate, strangand din ochi si incercand sa-mi stapanesc lacrimile. Imi amintisem totul, de la furisatul afara pe langa Tric, pana la trasul de volan si flesh-urile disperate ale tipului cu Matiz rosu. Imi aminteam cioburile parbrizului patate cu mult sange. Imi aminteam cum Sab insistase sa-I dau cheile masini.

             Am tresarit.

             Ea condusese si cand ne-am dus in club, ce cautau cheile la mine?

             N-am mai rezistat. Am dat drumul lacrimilor, si am strans cu putere foaia in mana. Sau cel putin asta am vrut. In schimb, am strans manalui Tric. Am tresarit inca o data, tragand aer adanc in piept. Am ridicat subtil piciorul atarnat, ca apoi sa-l trag cu putere in jos. Chestiile care ma tineau suspendata au trosnit infundat, iar gipsul ateriza pe saltea. Am scrancit din dinti la durerea provocata de impact, apoi m-am ridicat si am dat sa plec spre usa. Tric, ma stranse de mana si veni langa mine, ascultand linistit injuraturile si blestemele ce-mi ieseau din gura la adresa unui “el”.

             Fara sa scoata un cuvant, m-a ridicat de talie si m-a asezat iar pe pat. Nu m-am zbatut – era oricum mult mai puternic decat mine, doar as fi inrautatit lucrurile. Se pusese de aceasta data in partea stanga, oprindu-mi drumul spre usa. Am suspinat, inca cu lacrimile pe obraji. Ma privi intrebator, si i-am intins scrisoara. Avea tot dreptul sa stie ca din vina mea sora lui era acum in spital, ca din vina mea era acum aici, ca din vina mea se intamplau toate.

             In timp ce citea curios – trasatura de familie, am banuit, pentru ca si Sabrina era curioasa – respiratia i se ingreuna, iar bratele i se incordara. Avea o mana pusa in partea opusa in care se afla, nedandu-mi nici o portita pe unde sa ies. Palmele i se stransera in pumni.

             Chiar si nervos arata bine. Cu ochii albastri mognindu-I furiosi, cu maxilarul inclestat si corpul in cordat era absolut superb.

             Ah, la naiba! Nu trebuie sa ma mai gandesc la el in felul asta!

             Tric se ridica nervos in picioare, mergand pana la fereastra si privind cateva secunde soarele dupa-amiezii. Se intoarse brusc cu fata spre mine.

             -Pana la urma care e treaba ta in toata chestia asta? Flutura hartia in fata, respirand greu, vrand sa para calm. Am luat o gura mare de aer, gata sa incep. –Si de ce ai vomitat? Adauga, mai citind o data explicatiile Sabrinei.

             -Dupa petrecerea la care aparuse mama pe neasteptate nu mai puteam bea si am aflat asta, abea dupa ce am dus paharul la gura. Am mai tras o data aer in piept. Am fost cu Sean doua saptamani, in vara. La inceput totul a fost bine, dar n-a durat mult perioada de gratie. Devenea gelos si posesiv doar daca vorbeam cu Richard. Am clatinat din cap. Nu m-as putea uita la Richard altfel decat m-as uita la un frate. Sean exagera, interzicandu-mi sa vorbesc cu el. Am incercat sa-I explic ca daca are de gand sa o tina tot asa, eu o dau dracu de relatie. Si-a cerut scuze. A doua zi, totusi, nu m-a lasat nici macar sa discut cu Sab. Si m-a enervat. M-am despartit de el cat de frumos am putut, spunandu-i ca nu ma mai intereseaza si ca nu mai vreau sa ne intalnim. Nu m-a ascultat. Incepuse cu tampenii de-alea, cum ca daca nu voi fi a lui, nu voi fi nici a altuia si ca prefera sa ma stie moarta decat cu altul si cheastii idioate. Nu l-am bagat in seama, stiam ca face urat cand nu-i iese ceea ce vrea, asa ca am presupus ca era doar o toana. In club, cand dansam cu Sabrina, m-a tras pana in spate si a inceput sa ma sarute. Era beat manga si ca sa ma lase in pace l-am lovit... aaaa... sti tu unde. Si am plecat, vazand un alt tip – presupun ca era acest Ron – care l-a ridicat si-l informa despre chesti de mecanica. Am cautat-o pe Sab in tot clubul si n-am gasit-o, asa ca am asteptat sa ma gaseasca ea pe mine. M-am asezat la o masa si-am inceput sa ma joc pe telefon. Katerin si Jessica n-au avut ce face decat sa ma enerveze...

             M-am oprit, amintindu-mi ca in club purtasem bratara de la el. Am ridicat bratul drept si m-am holbat la incheietura bantajata – nici urma de bratara. Tric, observand la ce ma uitam, zambi scurt, apoi veni langa pat si lua ceva de pe noptiera urata, prinzandu-ma de mana. Imi puse bratara exact acolo unde ii era locul.

             -Multumesc, credeam ca am am pierdut-o.

             -Ti-au dat-o jos cant te-au bandajat. Murmura, asezandu-se pe scaunul de langa pat. Privirea lui ma indemna sa continui.

             -Dupa cearta cu tarfele alea doua am observat ca se facuse destul de tarziu si stiam ca deja iti dadusei seama ca lipseam de acasa. Asa ca am cautat-o iar pe Sabrina, sa o gasesc in spatele barului, beata crita si vorbind cu pustiul ala, Justin. I-am spus ca vreau sa mergem acasa si i-am cerut cheile, dar a insistat sa conduca ea. S-a folosit de…

             Am oprit. Cum sa ii spus ca Sab folosise apelativul dat de el si tonul sau plin de emotii, care pur si simplu imi facea picioarele sa mi se inmoaie?!

             Ma indemna sa continui, asa ca am clatinat din cap si am gasit cuvantul potrivit.

             -De slabiciunea mea si n-am putut sa o refuz. In plus, n-ar fi fost prima data cand ar fi condus dupa ce consumase alcool. Nu mi-era frica cu ea la volan. La penultima intersectie, sti, langa mall, a oprit motorul la semafor, sa nu treaca pe rosu. N-am vrut sa ii distrag atentia, asa ca n-am spus nimic care…

             Usa se tranti de perete si amandoi ne-am intors capetele sa vedem cine intrase. Am simtit ca mi se face rau.

             -Ce naiba cautati aici?! Intreb, cu un top putin ridicat.

             -Tocmai iti spun sa o lasi mai moale cu petrecerile ca vacanta se termina si tu te duci in club?! Ridica si mama tonul, cu mainile in san. Tata n-a zis nimic, doar a venit grabit la mine si m-a imbratisat strans. Nu-l mai vazusem de cateva saptamani. In plus, tata niciodata nu ma acuza ca petrec prea mult sau ca am note prea mici. Doar imi zicea cand intreceam limita si luam o pauza de cel mult doua zile, timp in care luam note maxime, ca apoi sa incep iar. Se multumea sa ma stie fericita.

             -Nu-ti face griji, ca am avut nopti si mai bune ca aia! Bodogan, dupa ce ii dau drumul tatei iar acesta daduma mana cu Tric. Parintii mei il adorau, chiar daca stiau cat de rau ma simtisem cand intre noi se rupsese firul. Nici unul nu negase motivul pentru care ne despartisem, iar asta m-a facut sa nu vorbesc cu nici unul dintre ei timp de doua saptamani. Tric se ridica in picioare si o lasa pe mama sa stea pe scaun. M-am uitat la ea cu subinteles.

             -Mama, te rog?! Raman datoare daca plecati si asteptati in cantina pana va chem eu!

             -Note maxime la primele cinci teste pe fiecare semestru? Isi mijeste ochii, aplecandu-se usor in fata. Am clatinat din cap.

             -Doar primele trei, atata vreme cat nu implica Fizica, Trigonometrie si Limbi straine. Medita pentru cateva secunde, apoi aproba din cap si in trase pe tata dupa ea afara din salon.

             Am asteptat sa le aud pasii pe gresie, iar cand am vazut si usa intre deschisa, am insfacat una dintre cele doua perne de la capul meu si m-am ridicat in sezut, azvarlind-o. Am auzit o injuratura scurta si apoi pasii lor spre cantina au fost singurele surse de sunet.

             -Asa… dupa ce a pornit motorul a calcat-o, nu gluma. A vrut sa depaseasca un Matiz rosu cand camionul a aparut in fata. Tipul cu Matizul deja franase si dadea flesh-uri, asa ca am tras de volan spre dreapta. Camionul a lovit decat partea din spate a masinii, iar masina s-a rostogolit. Si tot ce mai stiu e ca parbrizul era plin de sange.

             Tric imi spuse cum descrisese Sabrina momentul accidentului. O pusesera sa scrie, iar scrisul urat le-au facut probleme politistilor idioti, asa ca Tric se oferise sa ii ajute sa descifreze codurile. O facuse mai mult pentru a afla cat mai repede ceea ce se intamplase.

             Mi-am recunoscut soneria telefonului. Scruntez camera cu o privire, dar mobilul meu nu era pe nicaieri. Tric scoase din buzunarul hanoracului o chestie mica, neagra, ce facea o galagie infernala. In acelasi timp, un tip in halat lung, alb – doctor, am presupus - intra pe usa. Tric citi mesajul de pe telefonul meu, devenind nervos. Nerabdatoare, i-am smuls mobilul din mana si mi-am aruncat ochii pe ecranul zgariat.

   “Doamna si domnule Curse, va rog sa primiti sincerele mele condoleante

                                      pentru minunata dumneavoastra fiica..

                                                                              Sean Sickness”

             Ca pana acum am ignorat protestele doctorului si m-am ridicat intepenita din pat. Strangeam telefonul in mana si abea ma stapaneam sa nu plang.

             De ce a facut asta? Doar pentru ca l-am refuzat?! Mai mult ca sigur accidentul a avut loc special pentru a ma scoate pe mine din joc. Era logic ca Sean e vinovat de toate astea. Dar macar daca s-ar fi interesat inainte. Ah, pacat ca nu am dovezi, pentru ca el merita sa manance puscarie in fiecare minut din viata lui scarboasa.

             In nestiinta si cu piciorul tarat in urma mea, ajunsesem la geamul mare. Privind orasul m-am gandit la Sabrina. Oare ea ce face acum?

             Aveam urgenta nevoie de un plan. Trebuia, intr-un fel sau altul, sa dovedesc ca nu Sab’ era vinovata de accident . Stiam cine ma putea ajuta cel mai mult. Dar… era greu sa iau legatura cu acea persoana, mai ales acum. Am mai privit o data afara.   

             Masinile roiau pe soselele intortocheate ale micutului nostru orasel. Inaintea spitalului cupluri se plimbau fericite, grabindu-se sa iasa din peisajul oferit de clinica. Un grup de batranele ce stateau pe o banca vorbeau intre ele, probabil depanand amintiri. Cativa copii cu ghiozdane in spate treceau pe langa poarta spitalului. M-am holbat la ei.

             Ghiozdane?!

             -Ai fost inconstienta aproape cincizeci si doua de ore. Scoala a inceput deja. Ma lamureste Tric, aparand langa mine. Ma lua pe sus pana la patul alb, deja obijnuit cu miscarea. Din nou, nu m-am opus.

             Medicul, care ma privi in tot acest timp, incepu sa bolboroseasca despre cum ar trebui sa stau nemiscata o vreme, iar eu ii raspundeam cu cate un “aha” neconvingator. Cat doctorul imi verifica ranile si o groaza de chesti pe care le face la un control normal, ma uitam cat de suptil se putea la bratara.

             Da, acum Tric stia ca, indiferent cat de mult timp trecuse si oricat as fi incercat sa ascund, inca mai tineam la el, cel putin ca la un frate. Iar amandoi ne puteam da seama ca nu il mai vedeam ca pe un frate de cel putin sapte-opt luni. Am vrut sa ma plesnesc imediat ce am acceptat asta. Nu! Nu trebuie sa ma mai gandesc la el! Nu in felul acela, macar…

             -Cum se mai simte Sabrina?

             -Ca pana acum. Mai mult de cateva ore nu credem ca va mai fi constienta. Corpul sau este in stare critica…

             -Ce?! M-am uitat urat la cei doi barbati. Sabrina nu va pati nimic, chiar daca pentru asta trebuie fac transpant de inima. Cei doi se uita la mine ca picata dupa luna.

             -Domnisoara Skill nu purta centura, iar starea euforica in care se afla cand s-a trezit nu ne-a ajutat prea mult. A trecut prin parbriz imediat ce ati iesit de pe drum, iar masina a calcat-o pe picioare. Tu ai fost scoasa din conserva cand rezervorul a explodat, ea era inca acolo. A suferit arsuri foarte grave, iar corpul ei este total ineficient. Organele vitale nu vor mai rezista mult.

             -Si atunci cum a reusit sa scrie?! Marai, ridicandu-ma iar de la locul meu. Doctorul si-a dat ochii peste cap.

             -Isi poate misca doar mana stanga.Intr-un fel sau altul, a fost destul de constienta cat sa isi bage mana dupa spate, si sa o inclesteze de haina pe care o purta, asa ca aceea n-a fost chiar atat de afectata de explozie…

             N-am asteptat sa termine. Cat de repede am putut, am trecut usor de doctor si am iesit din salon, tarand piciorul dupa mine si incercand sa prind viteza de care eram o data in stare. Pacientii si asistentele ma priveau ca pe handicapata, dar exact asta ma interesa acum! Mi-am dat ochii peste cap la propriele mele ganduri.

             Tric spusese ca Sab era in salonul de deasupra. Am aruncat un ochi rapid, in spate, cat sa vad pozitia camerei de unde iesisem. Colt, partea dreapta. Am ajuns repede la lift, dar abea acum urca. Am murmurat o injuratura si am privit lung scarile. Pareau atat de multe… Si totusi, asa desculta cum eram si tinandu-ma de perete si balustrada, am inceput sa urc pas cu pas.

             Mai lent ca melcul, eram abea la treapta cu numarul patru cand vocea lui Tric ma facu sa intorc capul. L-am privit usor speriata. Nu vroiam sa ma duca inapoi de unde plecasem. Nu, nu, nu, nu, nu, nu…

             -Ne-a rugat sa nu mergem la ea. Chiar nu vrei sa ii indeplinesti ultima dorinta?! Cu glasul lui plin de emotii si cu ochii luciosi a reusit sa ma faca sa plang… iar. Am clatinat din cap.

             -Nu… pentru ca vezi chiar acum cat sunt de egoista incat nu vreau sa ii fiu alaturi, atat de egoista incat nu vreau sa o vad pentru o ultima oara. Dar sti ce? Nu merg acolo pentru ea. Merg pentru mine. Pentru ca e singura care imi poate spune cu adevarat ce trebuie sa fac in continuare, cum sa ma comport imediat ce ea… ea…

             Mi-am inghitit cuvintele, ducandu-mi mana la gura sa-mi astup un urlet. Eram atat de egoista, incat chiar si pe patul de moarte o vroiam langa mine. Chiar si cand ea nu vroia sa fiu acolo, eu trebuia sa o vad. Chiar si cand stiam ca ii voi fi recunoscatoare pe viata, sau, ma rog, cat a mai ramas din ea, tot doream sa dau ochii cu ea, sa ii spun cat o iubesc si sa ii multumesc. Dar n-as fi putut sa ii spun acele cuvinte, nici macar acum. Pentru ca eram orgolioasa si pentru ca eram egoista. Atat de egoista…

             Am tresarit cand mana lui Tric imi sterse lacrimile, apoi ma trase in bratele lui, mangaindu-mi spatele in miscari circulare.

             -Linisteste-te, bine? Ea nu vrea sa plangi. Sopteste si am strans puternic din ochi.

             Bine inteles. Cum m-am putut gandi vreodata ca el nu vrea sa ma vada plangand?!  

             -Haide, pentru ca noi chiar suntem egoisti, mergem sa o vedem. Dar nici in ruptul capului nu te las singura acolo. Mai spune, si-mi trecu repede mana pe dupa gatului lui, pe cealalta pastrand-o pe talia mea, sa ma ajute sa urc in continoare. Amandoi ignoram doctorul ce protesta pe langa noi, dar care nu ne oprea din drum.

             Caldura oferita de trupul lui ma indemna sa urc in mai departe, oricate intepaturi simteam in piciorul drept. Scarile n-au fost atat de multe cu el acolo, iar usa salonului se zari imediat ce am intrat in coridor. Cand am ajuns in fata camerei, amandoi respiram mai greu. Nu obositi, doar emotionati. Mi-am sters repede lacrimile cu maneca pijamalei urate. Apoi am deschis usa…

             O camera identica cu cea de unde plecasem ni se arata din prag. Domnul si doamna Skill dormeau imbratisati pe canapeaua din fata patului. Cand mi-am dus privirea acolo unde ar fi trebuit sa vad o fata zambareata, pe marginea saltelei si miscandu-si frenetic picioarele, gata sa sara in sus si sa vina sa ne imbratiseze, am vazut doar o forma umana, astupata aproape total de bandaje si conectata la toate aparatele destul de galagioase.

             Ne-am apropiat ezitant, sperand sa nu fie cine credeam eu ca este acolo. Totusi, chiar daca stiam pe cine as fi vazut si chiar daca credeam ca eram pregatita de ce era mai rau, n-am putut sa ma abtin.

             Am ignit suprinsa, agatandu-ma ingrozita de hanoracul lui Tric, care era la fel de surprins ca mine. Sabrina isi intoarce capul spre noi, iar cand ne zari, isi mari ochii, zambind amar, foarte amar.

             -V-am spus sa nu veniti aici! – cand i-am auzit vocea groasa si intr-o oarecare masura picurata de o fericire negata a prietenei mele aproape ca m-au lasat picioarele, iar daca Tric nu ma sustinea, eram de mult pe jos.

             -Sti ca mereu am facut opusul spuselor tale… murmura el, inca socat.

             -Amanda. Sti ca nu vrei sa faci asta…

             -Nu. I-am raspuns, desi nu intelegeam in totalitate despre ce era vorba.

             -Atunci de ce esti aici?

             Ah, abea acum avea sens. Tric tresari, apoi ma privi confuz. Am lasat aerul sa-mi iasa din plamani cu un suierat, ignorand ultima intrebare a Sabrinei.

             -Nu. Nu vreau sa te vad asa. Nu vreu sa constientizez ca din vina mea tu esti in spital. Nu vreau sa ma gandesc la ziua de maine!  

             -Atunci de ce? intreba iar, ridicand vocea si avand grija sa imi arata cat de greu ii era sa vorbeasca printr-un tusit bolnavicios.

             -De ce exist? Asta ma intrebam si eu… reformulez intrebarea ei, in felul meu.

             -Nu fi proasta, existi pentru ca trebuie si pentru ca am nevoie de tine. Am clatinat din cap, intrerupand-o. Am incercat sa fac un pas in fata, iar Tric m-a ajutat sa inaintez.

             ­-De ce nu mi-ai spus inainte de a urca in masina? Daca as fi stiut…

             -Daca ai fi stiut, la fiecare colt de strada ai fi fost in pericol si ai fi pus in pericol pe oricine alt cineva. Nu ti-am spus niciodata, pentru ca si eu vreau sa uit detaliul asta, dar Sean e un fel de var mai indepartat. Si intotdeauna a avut acel spirit criminal. De-asta nu vroiam sa fi cu el si de-asta nu vroia sa vorbesti cu mine. Iar idiotul asta – facu un semn spre Tric cu mana pe care si-o putea misca – n-a vrut sa ma asculte niciodata, chiar daca se calcau pe coada reciproc. Murmura Sab, atat de incet incat abea mi-am dat seama de ceea ce spusese.

             -Ai fi putut sa actionezi ca orice om normal. Imitai o cearta monstru, noi nu mai eram pritene, iar tu nu mai erai in starea asta. Familia ta era intreaga si toata lumea fericita. Chiar nu m-ar fi deranjat daca faceai asta. Acum, in schimb, daca merg la scoala Sean poate sa-mi rupa gatul pe coridor sau alte chesti care le-a mai vazut prin filme. Nu e sanatos, daca va sti ca inca sunt in viata sunt sigura ca nu va sta cu mainile in san.

             -Nu fi proasta! Pe asta ma bazez! Ca nu-si va da seama ca esti inca in viata. El stie ca esti moarta, iar parintii tai vor pleca iar. Au vorbit cu mama, vei mai sta o perioada la noi. Te vopsesti satena, iti pui lentile de contact, faci tot ce e necesar sa iti schimbi infatisarea si comportamentul. Tric te va ajuta cu tot ce ai nevoie, inclusiv buletin si pasaport nou. Gasiti detalii printre pozele din albumul de care am pomenit.

             Dupa mica noastra discutie, am hotarat sa schimbam subiectul. Inca jumatate de ora am stat cu ea, parand atat de detasati si atat de calmi. Dar apoi a auzit cum parintii ei se trezesc si ne-a spus sa iesim inainte sa ne vada. Nu vroia sa se simta vinovati ca au adormit si ca ne-au lasat sa intram. Si am plecat, fiind pregatiti pentru vesti din ce in ce mai proaste…