Capitolul 05

                       Munca de echipa!

             Intr-o saptamana totul a luat o intorsatura dramatica. Sabrina murise – nu din cauza starii critice a corpului ei, ci pentru ca o asistenta, cand ii dadea sa manance a ridicat lingura prea sus, iar Sab si-a vazut reflexia. A facut stop cardiac, iar medicii n-au mai putut-o ajuta in nici un fel. Eu una nu intelegeam prea bine, pentru ca Sabrina era hranita prin perfuzii. Cum sa poata manca in starea in care se afla?!

             Cand am primit vestea, vorbeam cu Tric in salonul meu despre ceea ce avea sora-sa in cap. Ne intrebam la ce plan se gandise si cand il scrisese. Apoi mama intra pe usa plangand. Vine la mine, ma imbratiseaza si suspina, incercand sa para indurerata.

             -Amanda… Sabrina… a…

             Si doar atat am auzit. Cameara s-a invartit cu mine, iar culorile si formele se amestecara intre ele brusc. Dupa cateva secunde totul s-a facut… nimic.

             Inmormantarea nu stiu cum a fost, Tric a spus ca Sean va fi acolo si ca nu trebuie sa ma vada. Fusesem externata la o zi de cand murise Sab. Asa ca, in timp ce Tric era obligat sa-si vada sora cum e bagata in pamant, in timp ce parintii mei se distrau fara griji in Vegas, iar doamna si domnul Skill isi plangeau copilul raposat, eu n-am gasit nimic mai bun de facut decat sa plang ca dobitoaca, privind iar pozele din albumul de care vorbise Sab. Cand l-am gasit prima oara, adica imediat ce-am fost externata, am reactionat aproape la fel.

                      ~*FlashBack*~

             Abia imi dadusera drumul din inchisoarea aia urat mirositoare pe care ei o numeau spital, iar ai mei ma si expediau din nou la familia Skill pentru o vreme. Abea cand tata oprise masina in fata fostii case a Sabrinei mi-am dat seama ca voi dormi in patul in care dormise cea mai buna prietena a mea.

             Cand am ajuns in noua mea camera, Tric era pe podea, privind ingandurat ceva. Nici macar nu ma auzise cand intrasem. M-am apropiat precauta de el si i-am pus mana pe umar. Tresari si inchise brusc cartea la care se uita. M-am asezat langa el, sprijinindu-mi fruntea de genunchi.

             -L-ai gasit? Intreb, fiind singura ca stia despre ce vorbeam.

             -Ce anume? Facu un semn cu mana spre o gramada de lucruri din fata lui. M-am intins spre ceea ce parea o carte – la cea pe care o privise el atat de ingandurat – si ma prinse de mana inainte sa il ating.  Ma uit la el, asteptand sa zica care e problema.

             -Nimic… murmura si-mi dadu drumul.

             Am deschis nerabdatoare coperta. Apoi am icnit surprinsa. Inchid albumul la loc si-l mai deschid o data, sperand ca imaginatia imi juca feste.

             Pe prima pagina era asezata frumos o poza cu mine si Tric, sarutandu-ne pasional in parcul central. Paream asa fericiti… el tinandu-ma de talie, eu tragandu-l mai aproape, cu mainile dupa gatul lui.

             Am dat repede pagina, sperand sa nu fie ceea ce credeam eu. N-am avut noroc.  Pe urmatoarele doua pagini erau alte poze, in locuri diferite. In prima ne tineam de mana in mall, iar Sab era in spatele lui Tric, punandu-i pe cap o palarie. A doua, doar noi doi, intr-un club, eu pe genunchii lui, sarutandu-l pe obraz, el cu o mana pe spatele meu si cu cealalta jucandu-se cu degetele mele. Am clipit des, sperand sa alung lacrimile ce se adunau in colturile ochilor.

             Am mai inaintat o pagina. Intr-una din fotografii eram toti trei: Tric in mijloc, iar eu si Sab il pupam fiecare pe cate un obraz. A doua, eu cu el, imbratisati, razand veseli.

             N-am rezistat. M-am ridicat in picioare si-am plecat repede spre baie, trantind usa. M-am dus direct la dus, l-am dat pe apa rece si l-am pornit. Apoi m-am asezat langa usa si-am plans. Am plans ca in prima zi fara el.  Stiam ca isi daduse seama de ceea ce fac, dar preferam sa nu ma vada suferind dupa el. Nu vroiam sa ma orbeasca sclipirea mandra din ochii lui, bucuria ca o fata plangea din cauza lui.

             Am pufnit. Asta era parerea mea despre Tric? Bine intele ca nu. Asta era parerea pe care vroiam sa o am. Si faptul ca stiam ca nu era ticalosul pe care-l vedeam in minte, nu ma facea decat sa plang mai mult, pentru ca pierdusem, pentru maruntis, o comoara intreaga.

             Desigur, si Sabrina stiuse cat de indragostita fusesem de fratele ei si stiuse ca nu as recunoaste asta nici in vecii vecilor, asa ca ma aproba si-si inghitea cuvintele ori de cate ori imi scapa cate-o insulta la adresa lui.

             Am stat in baie mult timp. Speram sa nu mai fie in camera cand ma intorceam. Si nu era acolo. In schimb, pe pat, zacea aruncata o cutiuta colorata. M-am repezit la ea.

             Vorpsea de par…

                         ~*End FlashBack*~  

             Mi-am sters lacrimile grijuliu, constienta ca rimelul mi se intinsese si ca aratam ca o sperietoare. Am mai privit o data prima fotografie, apoi am inchis albumul. Sar in picioare, insfac vorpseaua de par si intru in baie. Citesc cu atentie instructiunile de pe cutie si aplic colorantul.

             Nu ma asteptam sa iasa ceea ce-mi doream, pentru ca brunetul abanos era greu de acoperit. Dar macar era o diferenta, nu?!

             Dupa ce mi-am clatit parul si l-am uscat, m-am uitat in oglinda, uimita de rezultat. Satenul chiar prinsese bine, iar in lumina chiar avea tente de blond caramel. Am luat cutiuta cu lentilele de contact si mi le-am pus la ochi.

             Fata din oglinda, care privea multumita, acum cu ochii albastri, nu mai impartea decat cateva trasaturi cu vechea Amanda. Trasaturi ce puteau fi mostenite de la bunici sau alte rude.

             -Buna, sunt Miranda Curse. Ma bucur sa va cunosc! Zic in oglinda, jucandu-ma cu o suvita mahon.

             Asta chiar avea sa iasa cum vroiam noi!  

             Cand am iesit din baie la cateva minute de cand familia Skill venise acasa de la inmormantare, am avut marea surpriza de al gasi pe Tric in camera mea, intins pe pat, privind concentrat tavanul.

             -Diferente? Zic, aratand spre fata mea. Se ridica in capul oaselor, studiindu-ma si punandu-ma sa fac o pirueta. Era exact langa mine.

             -Absolut… Miranda… De ce ai ales asta? Intreaba, referindu-se la nume. Am ridicat din umeri.

             -M-am gandit ca mi-ar fi mai usor sa respund la asta, tinand cont ca toata viata mea am fost confundata cu verisoara mea.

             -Cat de asemanatoare erati? Spune, iar eu iau telefonul si caut o fotografie. Eu si Miranda, amandoua bosumflate, cu mainile in san, spate in spate. Parul ei putin mai deschis din cauza soarelui ii venea drept pe umeri, ca al meu.

             -Inainte sa i se deschida nuanta parului din cauza expunerii solare, singura diferenta intre noi era culoarea ochilor. Ea ii are exact ca mine, acum, cu lentile de contact.

             -Si diferenta de varsta dintre voi?

             -O zi. Nu ma intreba cum s-a intamplat, pentru ca habar n-am cum de s-au potrivit atat de mult, dar acum s-a dovedit a fi folositor.

             Asa am inceput o lunga discutie despre noua Amanda sau Miranda.

             Trebuia sa fiu cu capul pe umeri, atrasa de mai multi tipi in acelasi timp, dar sa nu vorbesc cu nici unul. Trebuia sa iau doar note mari, sa port haine cool, dar nu obscene, sa ma inteleg bine cu toata lumea si sa tac si sa inghit daca sunt criticata. N-aveam voie sa injur, sa fac misto de cineva sau sa vorbesc in fente, cum obijnuiam.

             Tric insistase ca trebuia sa-mi schimb scrisul. A fost de acord sa ma ajute la partea asta, pentru ca sa schimbi ceva ce inveti o singura data in viata nu e usor. Iar eu scriu hidos. Si pierdeam mult din cauza asta, ceea ce m-a enervat, dar nu destul cat sa ma faca dornica de schimbari. Totusi, acum nu puteam da inapoi si era o oportunitate unica sa-mi repar caligrafia.

             Tric veni in camera cu cateva foi si pixuri, creioane si stilouri diferite. M-a pus sa scriu “Miranda” pe o coala. Priveam hieroglifele lasate in urma de creion. Cuvantul era asternut atat de urat, incat daca n-as fi stiut ce trebuia sa fie acolo, n-as fi putut citi.

             -O sa ia o groaza de timp… oftez, apoi impart foaia in doua. Pe o parte am scris cat de frumos si rabdator am putut alfabetul cu majuscule. Pe cealalta parte am scris acelasi lucru, caligrafic. Am repetat miscarea de cel putin zece ori si deja imi era mai usor sa-mi misc mana pe hartie, parca mai ordonat.

                          ~* Peste doua ore *~

             Am umplut cate doua fosi cu fiecare litera a alfabetului, caligrafic si incet. Ajunsesem la “M” cand creionul imi du smucit din palma, iar bratele lui TRic ma apucasera de umeri, ridicandu-ma.

             -Am gasit desteptul plan al sora-mi. E cate o fraza scrisa pe fiecare poza in care… aaa… in care ea nu apare. Ramasese cu ochii atintiti la mainile mele o clipa, apoi clatina din cap pentru el. Evita sa spuna “noi doi” si eram oarecum recunoscatoare pentru asta.

             -Ok, inafara de a-mi schimba personalitatea la 180 de grade, ce trebuie sa mai fac?

             -Acte noi. Acte pentru Miranda Curse, nu Amanda. Poti sa faci rost de o copie dupa cartea de indentitate a adevaratei Miranda? Ma intreba, iar ca raspuns i-am spus ca trebuie sa facem o vizita casei mele. Insfac o jacheta de piele si-o palarie din cuier, in timp ce Tric isi anunta parintii ca mergem la o plimbare.

                          ~* cateva minute mai tarziu *~

             Am fluturat victorioasa dosarul mare, scuturandu-l de praf. M-am ridicat in picioare, strigand ca l-am gasit. Orbecaisem in lumina slaba a apusului, in pod, dupa mapa in care tinea mama toate documentele. Cu fiecare secunda se intuneca mai mult, iar vizibilitatea mi-era din ce in ce mai scazuta. Am dat cu piciorul in ceva tare, iar apoi cand am vrut sa ocolesc m-am impiedicat, cazand cu un sunet infundat. Injur pe un ton scazut, scot telefonul sa fac putina lumina si observ ca ma lovisem de scaunul de masaj al tatei. Ma ridic repede si-mi scutur hainele, bolborosing nervoasa.

             Lumina se aprinse brusc si-am tresarit cand Tric m-a apucat de umar.

             -Esti bine? Cred ca te-am auzit tipand.

             -Sunt bine, doar m-am impiedicat de adunatura asta de maruntisuri. Zic, inca scuturandu-ma. Ochii incepusera sa ma usture. Injur scurt, cu lacrimile pe obraji. Ii dau dosarul si-I spun ca merg pana la baie, iar el vine dupa mine, asteptand o explicatie.

             Apas intrerupatorul de lumina, deschid dulapiorul meu si primul lucru pe care-l gasesc este exact solutia de dezinfectare. Ma spal repede pe maini si-mi dau lentilele jos. Clipesc des, asteptand ca privirea sa mi se clarifice. Dar era greu, pentru ca inca lacrimam. I-am multumit lui Dumnezeu ca nu ma machiasem. Astept cateva momente si-mi limpezesc fata cu apa de la robinet.

             -Praf in ochi?! Ghici Tric din pragul usii. Aprob, scotand alte lentile din dulap. –De unde ai toate chestiile astea? N-ai mai venit aici de o saptamana si ceva.

             I-am povestit cum in generala, cand inca stateam in Tennessee, eram singura cu ochii verzi din scoala. Majoritatea m-au caracterizat ca “chiudata cu ochi-smarald”. Si nu mi-a placut, asa ca o convinsesem pe mama sa ma lase cu lentile de contact.

             -Am purtat pana in clasa a noua, adica cand m-am mutat aici, iar Sab mi-a explicat ca “ciudat” nu este echivalent neaaparat la “urat”.

             -“Ciudat inseamna diferit, diferit inseamna unic!”. Am spus amandoi odata. Zambim in acelasi timp, amintindu-ne cat ne capiase Sab cu fraza precizata. Inima mi se stranse brusc. Sab…

             Intelesesem la ce se referea in scrisoarea de la spital. Vroia sa spuna ca, indiferent ce s-ar intampla, sa nu lasam ca moartea ei sa ne traumatizeze viata. Dorea ca noi sa ne-o putem aminti cu zambetul pe buze, razand la glume proaste, din politete, privindu-si pritenii ca pe niste idoli.

             -An… aaa… Miranda, cum de ti-au dat gipsul jos atat de repede?

             -Sabrina ii convinsese pe doctori ca singurul mod de a ma face sa stau nemiscata este de a ma pacali ca am piciorul rupt. Spera ca daca ma trezesc cu el ridicat nu voi ajunge la ea in salon.

             -Sti ca daca vroia cu adevar sa nu o vedem ar fi gasit solutii care sa dea rezultate pozitive pentru ea, nu? Intreaba Tric, zambind usor.

             -Da, stiu. Dar intr-un fel sau altul tot vorbeam cu ea, chiar daca faceam sedinte de spiritism. Am auzit mormaind “Poate ar trebuit sa incercam candva.”. Ma intorc spre el si-l vad rasfoind pagina cu pagina dosarul. Am oftat mental, intrebandu-ma un singur lucru: De ce este el atat de perfect?!

             A doua zi, Tric imi arunca in poala o punguta. Scot continutil si zambesc. Se miscase repede, nu gluma. Detineam acum o carte de indentitate cu numele parintilor false, CNP care corespundea cu noua mea aniversare si toate cele.

             -Oficial, esti Miranda Curse. Ar mai fi ceva ce trebuie sa stiu despre tine?

             -Doar lucruri elementare: Miranda e introdeauna indragostita, nicidata de acelasi tip. Note mari, mereu respecta regulile de circulatie, increderea ii e castigata greu.

             -Bine…, a respirat greu o data. Cu scrisul cum stai?

             -Scriu mai frumos, dar greu. Trebuie doar sa mai exersez. Am clatinat din cap. Ma saturasem de scris. Acum stiam alfabetul mai bine ca-n clasa intai. Tric disparu din camera si se intoarse cateva minute mai tarziu. Imi explica despre modul de a invata sa scrii repede: trebuei sa ai ceva greu in mana.

             Tinea intre degete un stilou negru. Mi-l intinse. Luata prin surprindere, cand il lasa in palma mea, greutatea obiectului m-a tras in jos. M-am uitat neincrezatoare la Tric.

             -Daca nu merge, faci tot ce zic eu o saptamana. Murmur, intorcandu-ma spre birou.

             -Si daca merge, tu faci ce zic eu o saptamana. Chicoti, aruncandu-se lenes pe pat. Dadu drumul televizorului cautand un program ce merita vazut.

             M-am pus pe treaba, ingnorand sunetele intrerupte venite de la TV. Literele imi ieseau tremurate si le faceam mult prea greu. Am tras adanc aer in piept, inchizand ochii. Insfac o carte din teancul de langa mine si incep sa scriu un paragrav pe care l-am vazut mai mare. Si care imi placea mai mult.

I’D OFTEN DREAMED ABOUT waking up with Dimitri, waking up in a way that was . . . ordinary. Sweet. Not because we were hastily trying to catch sleep before fighting our next foe. Not because we were recovering from sex we had to hide, sex laden with baggage and myriad complications. I just wanted to wake up together, in his arms, and have it be a good morning.

Today was that day.

“How long have you been awake?” I asked drowsily. My head was on his chest, and I was wrapped against him as best as I could manage. My wounds were healing rapidly but still had to be babied. We’d found a few creative workarounds last night. Sunlight now spilled in through the windows, filling my bedroom with gold.

He was watching me in that quiet, solemn way of his, with those dark eyes that were so easy to get lost in. “A little while,” he admitted, lifting his gaze to the

sunlight-filled window. “I think I’m still on a human schedule. Either that, or my body just wants to be up when the sun is. Seeing it is still amazing to me.”

Rezultatul a fost multumitor. O coala intreaga scrisa in cateva minute, cu litere egale intre ele si departate exact cat trebuia, aplecate usor spre dreapta.

             -Nu-I rau. Acum incearca fara asta. Vocea profunda a lui Tric se auzea exact langa urechea mea si mi-am abtinut un tremurat. Ii simteam respiratia pe gatul meu si in momentul acela as fi dat orice sa-I simt si buzele tot acolo. Buzele acelea moi, carnoase, fine… perfecte pentru sarutat.

             Mi-am scuturat capul, luand un pix albastru din suport. Am cautat alt paragraf care sa-mi si placa si sa fie si lung. Imediat ce l-am gasit, m-am pus pe treaba.

“One day,” he said. “You can’t even wait one day?”

“Maybe if we’d gone to a nicer hotel. With cable.”

“This is no time for jokes, Rose.”

“Then let me do something. Anything.”

“I. Can’t.”

Saying the words obviously pained him, and I realized something. I was so mad at him, so furious that he’d try to make me sit around and play it safe. But he didn’t like any of this either. How could I have forgotten how alike we were? We both craved action. We both wanted to be useful, to help those we cared about. It was only his self-resolve to help Lissa that was keeping him here with this babysitting job. He claimed me rushing

back to Court was reckless, but I had a feeling that if he hadn’t been the one in charge of me—or, well, thought he was—he would have run right back there too.

I studied him, the determined dark eyes and expression softened by the brown hair that had escaped its ponytail holder. It hung around his face now, just barely touching mine. I could try to break free again but was losing hope of that working. He was too fierce and too set on keeping me safe. I suspected pointing out my suspicion that he wanted to go back to Court too wouldn’t do any good. True or not, he would be expecting

me to argue with Rose-logic. He was Dimitri, after all. He would be expecting everything.

Well, almost.

An idea hit me so fast that I didn’t pause to analyze it. I just acted. My body might be constrained, but my head and neck had just enough freedom to shift up—and kiss him.

My lips met his, and I learned a few things. One was that it was possible to catch him totally by surprise. His body froze and locked up, shocked at the sudden turn of events. I also realized that he was just as good a kisser as I recalled. The last time we’d kissed had been when he was Strigoi. There had been an eerie sexiness to that, but it didn’t compare to the heat and energy of being alive. His lips were just like I remembered from our time at St. Vladimir’s, both soft and hungry at the same time. Electricity spread

through the rest of my body as he kissed me back. It was both comforting and exhilarating.

And that was the third thing I discovered. He was kissing me back. Maybe, just maybe, Dimitri wasn’t as resolved as he claimed to be. Maybe under all that guilt and certainty that he couldn’t love again, he still wanted me. I would have liked to have found out. But I didn’t have the time.

Instead, I punched him.

             Mana mi se misca usor pe hartie si lasa urme ce chiar aratau a scris frumos. Pe la jumatatea foii am marit ritmul, testandu-ma.  M-am simtit usurata cand am terminat. Literele erau aproape la fel de frumoase ca si cum ar fi fost scrise de Tric. Mandra, m-am lasat moale pe scaun.

             -Aminteste-mi un lucru… zic, usor ofticata.

             -Ce anume?

             -De ce am spus “o saptamana”?

             Tric rase. O adevarata incantare pentru urechile mele si un soc atat de placut pentru inima mea. Mi-ar placea sa stau o zi intreaga si sa-l ascult razand. Din nou, mi-am scuturat capul. In ritmul asta o sa ajung sa ma indragostesc mai rau…